M-au parasit toti prietenii invizibili

Stiu ca atunci cand ma gandesc la iubitii mei morti, nu fac altceva decat sa repet actul de inchinare la un chip cioplit cu barba. Identificarea prietenului plecat cu imaginea lui ramasa ma face sa ma simt mai putin singura, chiar daca atunci cand simt ca sta in spatele umarului meu si imi aduce aminte de cuvinte civilizate in necivilizatie nu ii recreez fete in cap si nici ceea ce cred ca e mana pe mine nu are cu nimic de a face cu cinci degete de carne.

Cred din ce in ce mai putin in lumea de dincolo sau pur si simplu linia dintre lumi a devenit mult mai groasa, obscurizand puntile mele, de mult aruncate? Cum naiba am reusit sa ma inconjor numai de oameni care cred ca rostul vietii este sa isi faca un rost? Fucking shit, credeam ca o sa zbor in hora numai cu iele de o seama cu mine. Si cand colo, numai muti.

M-au parasit toti prietenii invizibili.

asta chiar m-a intors pe dos

asa, de dimineata:

Heath Ledger, Actor, Is Found Dead at 28




poza, de aici

Alt James Dean e pe cale sa se nasca.

inapoi la oile de toate zilele

Din seria "funky shit" care mi se intampla in general numai mie (me,me,me!), sa vezi ce program am maine: de dimineata, ingerul mortii aka irn e delegata familiei la biserica, cu pachete, coliva si alte cele, in fine, parastas. Dupa pranz ne intalnim cu 'event managerul' (eufemism pentru 'sef de sala', cred) de la Club Residence, sa vedem daca ne place pentru nunta. Dupa aceea, avem un botez. Le-am cam acoperit pe toate pe luna asta, 3 in 1.

In alta ordine de idei, dar sper ca in deplina armonie :) cu hotararile de mai inainte, mi-am rezolvat 1001 de treburi deja (am reusit performanta de Streberul claseri sa depun actele pentru proiect pe 2008 cu cateva zile inainte sa inceapa depunerea efectiva a dosarelor. Am si agenda, yay me, pe care o folosesc la data, to-do-uri, did-that-uri. In avantul meu cu tente suicidale i-am dat chiar si coordonatorului meu de doctorat o hartie cu termenele de predare pentru ultima parte a lucrarii. Stii, cica sunt femeie in toata firea, si tot am nevoie de cineva care sa ma traga de urechi cand nu-mi fac treaba. Lucru care se intampla de obicei inainte ca eu sa-mi dau seama ca nu mi-o fac. Sunt geniala si pe cale sa devin superba.

Apropo de asta, ce idee, slabesc ca sa ma ingras. Chestie probata cu varf si indesat cand eram cu vreo 10 kg sub greutatea mea normala, ajungand acum sa am cu vreo 25-30 peste. Ma intreba cineva de curand daca avem de gand sa facem un copil, la care eu ii raspund ca trebuie sa slabesc pentru asta. Slabesc, prin urmare, ca sa ma pot reface cat vaca.

noapte buna

negru

Refuz sa comentez in vreun fel "fulgeratoarea" sau "neasteptata" moarte a lui PFT. Avea 92 de ani, cam care ar fi fost limita de la care nu ar mai fi fost surprinzatoare?

In schimb, ma rog pentru Pitis. Iti dai seama cum au dat hienele pubere de la diverse televiziuni de el, nu? - ma intreba cineva. S-au dus dupa PFT si l-au turnat infirmierele de prin spital ca sa se dea mari.

Fereasca sfantul de lipsa estivala de subiecte!

pornografia mortii la romani

Se vorbeşte în Occident de mai bine de 50 de ani de o tabuizare a morţii, de o delegare a ei către foruri specializate. Moartea e murdară, de moarte ne e frică, atunci nu ne atingem de morţi, încercăm să nu o auzim sau să o vedem în jurul nostru. Comodizarea morţii… E mai simplu, mai igienic, mai automat, mai… modern să mori în spital, nu mai e „deranj”, nu mai trebuie să urci coşciugul pe masa de sufragerie, alături de colivă şi de alte bunătăţuri festiv-funerare. În România cultura morţii tangibile nu pare să fie însă dată prea curând la o parte, cu toate legile, regulile şi reglementările stabilite de comiţiile şi comitetele UE(-litiste). Dovadă şi participarea întru sfânta audienţă veşnică a mass-mediei, care pentru un bănuţ în plus de pus pe pleoape se împinge şi aplaudă fiecare înmormântare, se închină la fiecare cotitură la care au ortit nefericiţi automobilişti, la fiecare nuc de ale cărui crengi s-au atârnat final nenorociţi fără speranţă, la fiecare bucată de asfalt mânjită de sânge încă neînchegat. Dovadă şi faptul că în unele locuri din ţară încă se mai dansează cu mortul trecut ţeapăn în braţe peste pragul casei în care a vieţuit, dovadă cortegiile pedestre, însoţitoare de camioane locţiitoare de căruţe şi care mortuare, ritualuri ilar – dar general acceptat - mutate în epoca betonului românesc.
Toată lumea se va mai înghesui aici o vreme să vadă morţii trecând pe stradă…

Despre cititul in palme moarte sau "Cum sa furi ideile propriei tale mame"

Vorbeam cu mama de una-alta la cateva zile dupa moartea matusii mele, si pentru ca eu fusesem cea care statuse cu ea cand a murit, mama a simtit nevoia sa-mi povesteasca cum se intrebase ea dintotdeauna daca oare s-o fi gandit cineva pana acuma sa se uite in palma unui mort ca sa vada daca linia vietii se opreste in dreptul varstei la care acesta a dat ortu’. Fireste ca am ridicat din umeri, in fond, simplul gand de-a ma fi atins de mana moarta a matusii mele ma infiora, ca sa nu mai vorbesc de varianta avansata de a-i verifica linia vietii.

Ma rog…Ideea e ca daca imi va veni vreodata cheful sa scriu chestia/treaba/lucrul pe care cei din jurul meu au presupus dintotdeauna ca il/o voi scrie (ceea ce, avand in vedere ocupatia mea actuala, a inceput probabil din momentul in care mi-am scris prima propozitie coerenta), cred ca asta ar fi primul paragraf, lucru destul de penibil, avand in vedere ca nici macar nu e paragraful meu.

Ei bine, sa zicem ca asta e prima pagina din chestia/lucrul/treaba de scris si sa incercam sa gasim o punte dinspre ea catre starea de care tot incerc sa scap de fapt: senzatia asta idioata de nu-fac-nimic.