MIA

nu ca ar conta pentru careva, dar, oricum, scuze. n-am mai avut chef de nici de scris si nici de citit bloguri. pur si simplu m-am trezit intr-o dimineata si nu m-a mai tentat sa-mi deschid pagina.
s-au mai intamplat o mie si una de chestii, de-ale mele, de-ale altora, dar e iar ceva in neregula cu scrisul, cu scrisul alor mele. Am tot taraganat incheierea lucrarii, o sa lucrez ceva in weekend, oricum, fireste ca nu e gata atunci cand am zis ca va fi. m-am luat si cu alte treburi, am incercat sa revin la productia de suplimentare a salariului mirobolant de cercetator, din fericire au fost multe comenzi imediat dupa ce am sosit de la Viena, asa ca macar am avut satisfactia unui cont bancar prin care, macar o data anul asta, n-a fluierat vantul. wtf happened cu veniturile incredibile de pana acum vreun an? la lista de teorii motivationale pentru terminarea scolii s-a adaugat macar acuma, explicit, nevoia de a castiga naibii calumea, as i used too. spoiled brat, da pe banii mei...

mergem peste doua ore sa facem degustarea meniului pentru nunta. i'm freaking out for some reason. poate pentru ca vine si mama, si stii cum e cu nevoia mea pana de curand nedescoperita de a face pe plac tuturor.

mama said (II)

Fapt bine stiut, adolescentele, inainte sa stie ce se intampla cu ele, au nevoie de confirmare permanenta a ceea ce sunt. Mai ales pana se dezmeticesc si invata sa citeasca oglinda. Eu n-am invatat nici pana acum sa o citesc. Mi-ar fi cazut insa foarte bine - si poate mi-ar fi schimbat si atitudinea fata de dusmanul meu principal = propriul corp -, acum vreo 10-15 ani, daca mi s-ar fi raspuns cu "arati incredibil de slaba, superb, fantastic, nemaivazut!" la urmatoarea intrebare:

"Mama, cum imi sta in pantalonii astia? Nu ma fac grasa?"*

In schimb, ciomagul cadea inechivoc, mereu acelasi:

"Te fac asa cum esti."

Zdrang.

...care n-am avut mama ca a lui Jennifer Lopez sa-mi spuna in ciuda firii "vai, draga, dar fundul tau este cel mai finut din lume!"

---

*retrospectiv, n-am fost niciodata grasa in adolescenta. dar nu am fost nici atat de slaba cat mi-as fi dorit, ca de exemplu sa incap, la cei 175 de centimetri ai mei, in rochia de botez a sora-mii :)

mama said (I)

Inaugurez un serial cu maxime de-ale mamei, unice, de tinut minte si folosit intru imbarbatare pentru toti puii irnistici sau zuzistici ce vor veni. Ca sa vezi de unde ni se trage :)


Pe la varsta "de ce"-urilor mai avansate, probabil pe la vreo 7-8 ani (cred ca dupa cutremurul din 86), imi face antrenamentul de supravietuire -

"Cand simti ca se zguduie, te bagi in cadrul usii"
"Da de ce?"
"Pai uite asa"
"Pai cum uite asa"
"Pai uite asa, iti cade in cap si mori mai repede"

Despre cititul in palme moarte sau "Cum sa furi ideile propriei tale mame"

Vorbeam cu mama de una-alta la cateva zile dupa moartea matusii mele, si pentru ca eu fusesem cea care statuse cu ea cand a murit, mama a simtit nevoia sa-mi povesteasca cum se intrebase ea dintotdeauna daca oare s-o fi gandit cineva pana acuma sa se uite in palma unui mort ca sa vada daca linia vietii se opreste in dreptul varstei la care acesta a dat ortu’. Fireste ca am ridicat din umeri, in fond, simplul gand de-a ma fi atins de mana moarta a matusii mele ma infiora, ca sa nu mai vorbesc de varianta avansata de a-i verifica linia vietii.

Ma rog…Ideea e ca daca imi va veni vreodata cheful sa scriu chestia/treaba/lucrul pe care cei din jurul meu au presupus dintotdeauna ca il/o voi scrie (ceea ce, avand in vedere ocupatia mea actuala, a inceput probabil din momentul in care mi-am scris prima propozitie coerenta), cred ca asta ar fi primul paragraf, lucru destul de penibil, avand in vedere ca nici macar nu e paragraful meu.

Ei bine, sa zicem ca asta e prima pagina din chestia/lucrul/treaba de scris si sa incercam sa gasim o punte dinspre ea catre starea de care tot incerc sa scap de fapt: senzatia asta idioata de nu-fac-nimic.