hoașcă

30
chiar a trebuit sa se intample ce s-a intamplat ca sa nu imi mai pese?

De parca...

...nu aveam destule pe cap, ma trezesc ieri ca s-ar putea sa raman si fara rochie de mireasa. Dupa ce ca habar nu am (nici acum) cum ar trebui sa arate rochia in cauza (evit albul si la chiloti, daramite la suprafata), dupa ce ca a trebuit sa rascolesc netul si o tona de glossy papers din salonul de prezentare, ca sa gasesc, in sfarsit, una care sa nu totally suck, ma duc ieri sa o cumpar si aflu ca fabrica nu o poate face in timp util. Care timp util e de 3 luni, dupa cum mi s-a spus la inceputul anului, sa nu ma grabesc, dar la jumatatea lui iunie sa vin sa dau comanda. Deosebit. Asta pe langa faptul ca in magazin au cateva rochii de proba, dar, fireste, doar pentru persoane a caror glezna trebuie legata cu un fir de ata or smth de pamant ca sa nu-si ia zborul la prima pala de vant. Drept pentru care mi-am probat rochia de mireasa prin intermediul sora-mii, funny tho, dar cine naiba a mai auzit de asa ceva.
Acum - ce mama dracului ma fac? Am mai facut, la sugestia vanzatoarei, o lista cu inca vreo 10 variante de rochii, sa sune luni in Spania sau pe Marte, sau, ma rog, acolo unde le fac, sa vada daca obtin totusi o data de primire a rochiei macar cu o saptamana inainte de nunta. Again, deosebit. Nu stiu cum se face, dar am senzatia ca oamenii normali la cap au mai putine sanse sa se transforme peste noapte in bridezillas.

Ah, si pentru deliciul stimatei audiente: dupa cum i-am declarat ieri, dupa haosul cu rochia, il iubesc pe stapan "pana la cangrena". Asta pentru ca dintr-un motiv sau altul, mai mult sau mai putin motivat de superstitii, am refuzat in timpul procesului de ingrasare ca porcu' sa imi scot inelul de logodna de pe inelarul pe care mi-a fost pus, drept pentru care nu mai iesea nici rupt, si, ierata-mi fie expresia plastica...crescusem in jurul lui. Drept pentru care, daca ma stateam putin, asteptand ca "poate de data asta iese cu sapun" (NOT), ma alegeam cu una bucata deget mai putin la mana dreapta. Dar am remediat. Cu el de fata, ne-am dus la bijutier, care a taiat inelul, l-a largit conform versiunii irn 2.0, mi l-a reparat si asa am ajuns cu un prea frumos sant la baza degetului. Care cica iese totusi, daca ma masez vartos cu voltaren. sau daca slabesc.

M-au parasit toti prietenii invizibili

Stiu ca atunci cand ma gandesc la iubitii mei morti, nu fac altceva decat sa repet actul de inchinare la un chip cioplit cu barba. Identificarea prietenului plecat cu imaginea lui ramasa ma face sa ma simt mai putin singura, chiar daca atunci cand simt ca sta in spatele umarului meu si imi aduce aminte de cuvinte civilizate in necivilizatie nu ii recreez fete in cap si nici ceea ce cred ca e mana pe mine nu are cu nimic de a face cu cinci degete de carne.

Cred din ce in ce mai putin in lumea de dincolo sau pur si simplu linia dintre lumi a devenit mult mai groasa, obscurizand puntile mele, de mult aruncate? Cum naiba am reusit sa ma inconjor numai de oameni care cred ca rostul vietii este sa isi faca un rost? Fucking shit, credeam ca o sa zbor in hora numai cu iele de o seama cu mine. Si cand colo, numai muti.

M-au parasit toti prietenii invizibili.

MIA

nu ca ar conta pentru careva, dar, oricum, scuze. n-am mai avut chef de nici de scris si nici de citit bloguri. pur si simplu m-am trezit intr-o dimineata si nu m-a mai tentat sa-mi deschid pagina.
s-au mai intamplat o mie si una de chestii, de-ale mele, de-ale altora, dar e iar ceva in neregula cu scrisul, cu scrisul alor mele. Am tot taraganat incheierea lucrarii, o sa lucrez ceva in weekend, oricum, fireste ca nu e gata atunci cand am zis ca va fi. m-am luat si cu alte treburi, am incercat sa revin la productia de suplimentare a salariului mirobolant de cercetator, din fericire au fost multe comenzi imediat dupa ce am sosit de la Viena, asa ca macar am avut satisfactia unui cont bancar prin care, macar o data anul asta, n-a fluierat vantul. wtf happened cu veniturile incredibile de pana acum vreun an? la lista de teorii motivationale pentru terminarea scolii s-a adaugat macar acuma, explicit, nevoia de a castiga naibii calumea, as i used too. spoiled brat, da pe banii mei...

mergem peste doua ore sa facem degustarea meniului pentru nunta. i'm freaking out for some reason. poate pentru ca vine si mama, si stii cum e cu nevoia mea pana de curand nedescoperita de a face pe plac tuturor.

update

Azi, dentist. buhuhu. Maine, golfulica la dentist, a implinit un an si tre sa i se uite niste neni in gura sa imi confirme ce minunat e. In rest, nimic deosebit, iar am avut o saptamana a claustrarii, stat practic numai in casa si tot amanat lucrul la capitolul de predat pana luni dimineata, asa ca azi, maine si poimaine mai voi distra. Macar dupa asta mai ramane unul singur - de scris de la 0 more or less - dupa care, chinurile introducerii. Nici in liceu, la tezele de romana, nu eram in stare sa scriu introducerea la inceput, ca tot poporul. Lasam prima pagina goala si scriam continutul, la sfarsit mai uitam sa vad ce a iesit, faceam un rezumat cu o fraza sforaitoare la inceput si o transcriam pe randurile lasate libere. Cu strategia asta, buna, rea, am ramas pana azi. Mi se pare aproape imposibil sa ma vad intr-un viitor in care mi-am terminat toate treburile pe termen lung care nu ma lasa sa dorm noaptea acum - doctorat, cartea aia ingrozitoare pe care nu ajung sa o corectez, ca de tradus s-a cam tradus, taxele alea pe care nu le-am platit de doi ani (si la care am adunat deja 1 milion amenzi, idiot me). Sunt zile/saptamani/luni/ani cand ma pierd cu totul.

2. nu imi voi mai taia singura craca de sub picioare

In ultimii ani am fost campioana absoluta la proba de auto-sabotare. Nu stiu cat a fost depresie sau un pariu ciudat de a vedea cat rau imi pot face singura fara sa simt repercusiunile. Cum de pe acum am cam inceput sa le simt, cred ca e momentul sa ma dau jos din trenul asta. E suficient de angoasant sa incep sa percep tot felul de sageti sociale (ultima, ieri seara, - pe bune ca o sa scot raporturi saptamanale legate de munca mea, a inceput sa ma calce pe nervi. La un weekend de la intoarcerea acasa din vacanta, toata lumea obosita, eu vreau sa ma mai joc putin: da, mah, normal, tu de ce ai fi obosita?). Sigur ca da, daca serviciul meu e in cea mai mare parte acasa, cu siguranta nu fac altceva decat sa frec menta toata ziua, sa mananc si sa ma uit la tv. Casnica, frate. Si cum cu genul asta de remarci tot ploua in jurul meu in ultima vreme, incep sa imi influenteze patternurile comportamentale. Lua-v-ar ala de va inspira. Iar eu tre sa imi cumpar un desteptator nou, ma enerveaza sa ma scoale ciuli cand pleaca. Pe mine si pe zuza.

i miss my best friend

stii care esti ;)

well, fost la un loc nou de fete, tuns, organizat copite, defrisari etc, stii tu, si iaca, nu am cui sa-i zic ce oja incredibila mi s-a intins pe degetele, sau ce misto erau scaunele din coafor, si cum s-au apucat toate angajatele sa decoreze jointul cu beteala peste noul meu breton.
si nici n-am cui sa-i mai vorbesc de una-alta, alte una-alta decat cele spuse altora, barfele nu se disemineaza cum trebuie, iar stapanul ramane de piatra la rautatile mele atunci cand ramasul de piatra e total nelalocul lui.
e atat de cacat ca ajungi la o varsta cand n-ai de unde naibii sa-ti mai gasesti un new best friend, cand e imposibil sa-ti promovezi restul de prieteni din categoria "diverse" in postura de "cel mai bun" sau "cea mai buna" si cand, a doua zi dupa o seara de barfe si marturisiri cu diversi potentiali foarte apropiati, iti pare rau de ce ai zis si iti dai seama ca e oh so wrong, si ca nimeni nu o sa-ti mai povesteasca vreodata ca ii e baia in renovare si a trebuit sa se duca tocmai la universitate sa faca pipi.

imi vine sa urlu

Am de platit pana la sfarsitul anului un purcoi de bani la stat. Ca statul, ce sa faca cu ei: ei bine, asta. Iata cum, Doamne iarta-ma, ajungi in asa un hal incat sa iei calendarul crestin ortodox si sa iei la rand toti sfintii de la 1 ianuarie la 31 decembrie, inclusiv pe cei care se bucura de pomenire doar in anii bisecti. In conditiile in care preotilor ortodocsi li se da salariu de la buget (alta chestie pe care nu o inteleg - cum de vocatia sacerdotala este pusa pe picior de egalitate cu cea de sculer-matriter intr-o fabrica de stat, sau de fochist la Radiodifuziune, sa zicem, sau de portar la un minister sau altul) si sar din pamant, de la an la an, tot mai multe biserici ortodoxe, la distante de nici 10 minute intre ele, de cele mai multe ori mai inalte decat blocurile de patru etaje in parcarile carora s-au infipt, in conditiile in care "publicul" de duminica s-a rarit semnificativ, nu in ultimul rand din pricina manelizarii raporturilor dintre Biserica si populatie. Zic bine Biserica si populatie, asa cum zic si Stat si populatie. Cred ca cei care mai cred in Dumnezeu nu mai au vreo alta sansa sa-si restabileasca relatiile spirituale decat depasind stadiul de "bisericosi" si renuntand la intermediari. Iti propun o simpla ecuatie matematica: daca celor 86 de procente de "ortodocsi" declarati le revin 400 de milioane de euro pentru un singur lacas de cult, fie el si cel mai mare si mai chicios din lume, as vrea sa vad si eu statul asta dand restul "procentelor" sume echivalente ca sa se distreze si ele cu o mostra de exhibitionism similara. Nu mai vorbesc de cate ar putea face statul cu banii donati acestui proiect corect plasat - nu-i asa - intre Marriot si Casa Poporului, dar statul nu este Dumnezeu, ci este o masa amorfa de profitori de toate marimile, la fel - dupa cum, iata, s-a demonstrat, este si Biserica Ortodoxa Romana. vreti sa va castigati un loc in rai? (aviz absolventilor de teologie fara parohie in Bucuresti) Porniti o campanie de strangere de fonduri cu alte scopuri decat crearea unui nou post de bugetar: batrani, copii, camine, spitale, consiliere, stiti voi, sunt scrise pe toate gardurile si fetele chinuite.


Disclaimer: sunt botezata ortodox si trecuta de parinti - tot o institutie, tot fara drept de apel din partea mea - pe la cinci ani - la catolici. Afilierea mea confesionala a fost facuta zdrente din pruncie, spiritual sunt unde trebuie. sunt o persoana educata, cunosc ambele parti. la anul ma voi casatori, doresc din tot sufletul sa ma casatoresc si in fata lui Dumnezeu, dar cum? unde?, fara a parea ipocrita? There, am spus-o.

in loc de cuvinte

booooring, boooring, worthless boooring shiiiit. vreau sa ma fac agricultor, sa zac printre pamant si ierburi all day long. ma rog, suna cam ca si cand as vrea sa fiu ingropata, da pe bune, nu: pur si simplu vreau sa fac altceva, altundeva, nu ma mai inspira nimic, nimic, nimic. si am impresia ca apartamentul asta, pretty as it is, e jinxed rau de tot, imi soarbe toata vana.

am luat si eu de la skandalouz chestia asta, whatever, sa mai umplu niste spatiu.

You Are 3: The Achiever

You're confident and competent - with a lot of energy. Eager to reach your goals, you are ambitious and competitive. You are good at motivating yourself and motivating others. You're also a charmer, with a great sense of humor. At Your Best: You are kind, confident, and completely authentic. You are witty and full of life. At Your Worst: You are insecure, narcissistic, and jealous. Your Fixation: Vanity Your Primary Fear: Being worthless. Your Primary Desire: To be important and valuable. Other Number 3's: Tom Cruise, Sylvester Stallone, Michael Jordan, Madonna, and Shania Twain.

What Number Are You?

I've had the most kafkaesque time of my life

Stii, sindromul ala de holuri intinse la plus infinit, cu usi pe dreapta si pe stanga, pe dreapta si pe stanga, pe dreapta si pe stanga...cozi la usa din dreapta, trimisa vizavi, la usa din stanga, trimisa pe diagonala, la urmatoarea usa din dreapta, apoi vizavi, la registratura, apoi la juridic, apoi la economic, apoi la culinar, dupa care la animalier, pesticid, humanoid, whatever, rambling, rambling.
Ca sa vezi cu ce imi pierd timpul. Muncesc ca neroada pe campul de arat cu pana, pentru ca rezultatele sa se metamorfozeze intr-un cosmar administrativ.
Mai precis: yours truly castiga un proiect national maricel pentru tineri doctoranzi. Yey me, congrats din toate directiile, nu sunt sigura ca il doream pe cat il visau altii, dar iata, il castig. Trebuie sa imi aman predarea lucrarii, nu stiu daca e bine sau rau, mi-am iesit din ritm cu terrabytesii de completat si hectarele intregi de paduri sacrificate intru transformarea in formulare de depus. Zi si tu, wtf, e bine sa te integrezi in sistem in asa un hal incat, dupa ce dupa primul contact cu meandrele birocratiei incepi sa plangi cu sughituri, acum sa ajungi sa fii recunoscuta de doamnele din spatele ghiseelor?
Cred ca s-au suparat pe mine secretarele de la decanat despre care vorbeam mai demult. Dar pe bune ca erau cuvinte admirative.

vaicareli returns

as fi putut fi si eu cu el acolo acum...



si-n loc de asta, tot aici am ramas



si e asa urat afara, si in afara de a iesi in parc cu zuza la closetelul de catei si de rapidele evadari la luat tigari (x2) si la supermarket (x1), n-am mai scos capul din hruba asta de 3 zile. sunt curioasa daca o sa creasca muschi (d-ala verde, nu d-ala pe baza de proteine si sport) pe mine pana mi se intoarce iubitu'. si e un friiiig...

Vaicareli

Draga mea, dragul meu, sunt kaputt. M-am stricat de tot, iar acum ma fugaresc cu o surubelnita ca sa ma repar. Nu mai am decat o luna si jumatate pana cand trebuie sa-mi depun lucrarea de doctorat, in plus am de mesterit la corectura unei carti traduse ca sa o dau naibii odata la publicat, cateva articole despre minoritati in Basarabia scrise de niste nemti destepti de tradus(chiar nu stie nimeni in Rep sora si prietena germana?), eu de abia am terminat cu Academia (succes total, desi de data asta mai ramanea sa-mi donez un rinichi pentru feedbackuri bune), iar ieri am avut pana la 9 seara - de la 9 dimineata - de ascultat dume de restantieri (se pare ca am batut un record, vreo 40 de studenti intr-o singura zi la oral - lolz, suna a reclama la urmatorul numar din penthouse :) ).
Deci...kaputt. De saptamana viitoare raman si fara stapan ca-mi pleaca peste mari si tari (ad literam, in Canada), asa ca....

H E L P

Mi-a revenit sentimentul de clasa a 12-a, trimestrul 3, cand, inainte sa plec la 6.30 dimineata spre scoala imi scoteam jurnalul sa ma plang putin in el de soarta nemiloasa.

negru

Refuz sa comentez in vreun fel "fulgeratoarea" sau "neasteptata" moarte a lui PFT. Avea 92 de ani, cam care ar fi fost limita de la care nu ar mai fi fost surprinzatoare?

In schimb, ma rog pentru Pitis. Iti dai seama cum au dat hienele pubere de la diverse televiziuni de el, nu? - ma intreba cineva. S-au dus dupa PFT si l-au turnat infirmierele de prin spital ca sa se dea mari.

Fereasca sfantul de lipsa estivala de subiecte!

7 minute dupa ziua mea

Ultima cu 2 in fata. Cuprinsa de vanitati (ce de fire albe!) si de idei de genul ca dupa 30 vine imediat 50, apoi direct 80 si tusti in groapa. Asa ca ma simt foarte foarte batrana deodata, fara sa fi imbatranit mai mult de o zi. La anul pe vremea asta ma voi fi casatorit. La anul pe vremea asta voi fi asteptat un copil. La anul pe vremea asta poate nici nu voi mai fi fost. Jur ca la anul pe vremea asta voi fi fost mai vesela si nu voi mai fi folosit pe blog idiotenia asta de viitor anterior.

Cu casa-n cap si dor de duca

Sunt intr-o dispozitie stranie, casa imi cade in cap, am tradus 10 pagini din germana intr-o ora, fericita ca ma pot face utila - in sensul de platita - in ultima vreme, de cand am renuntat la activitatile purely money-making, si scriind notite pe hartie, calculator si in cap pe subiecte mai mult sau mai putin legate de lucrarea de doctorat, aplicand la proiecte intru gloria mea eterna, banii chiar au devenit o problema, chestie care, in rasfatul meu nedetectat pana de curand, mi se pare cel putin exotica.
...Iar maine plec intr-o expeditie nemaivazuta la B., unde urmeaza sa stau o saptamana doar cu parintii mei (si cu laptopul, cu care sper sa fac lucruri interesante de pe terasa echipata cu priza si vedere mana-ntai la bucegi).



Cred ca se fac 15 ani de cand n-am mai fost cu ai mei pe undeva, chestie care ma ingrijoreaza - in sensul ca acum mi se pare chiar dezirabila o treaba care la 15 ani imi dadea fiori pe sira spinarii si mancarimi lacrimogeno-isterice in coltul ochilor.

nici macar in teste nu ies mai tanara :(

You Are 30 Years Old

30-39: You are a thirtysomething at heart. You've had a taste of success and true love, but you want more!

What Age Do You Act?

pornografia mortii la romani

Se vorbeşte în Occident de mai bine de 50 de ani de o tabuizare a morţii, de o delegare a ei către foruri specializate. Moartea e murdară, de moarte ne e frică, atunci nu ne atingem de morţi, încercăm să nu o auzim sau să o vedem în jurul nostru. Comodizarea morţii… E mai simplu, mai igienic, mai automat, mai… modern să mori în spital, nu mai e „deranj”, nu mai trebuie să urci coşciugul pe masa de sufragerie, alături de colivă şi de alte bunătăţuri festiv-funerare. În România cultura morţii tangibile nu pare să fie însă dată prea curând la o parte, cu toate legile, regulile şi reglementările stabilite de comiţiile şi comitetele UE(-litiste). Dovadă şi participarea întru sfânta audienţă veşnică a mass-mediei, care pentru un bănuţ în plus de pus pe pleoape se împinge şi aplaudă fiecare înmormântare, se închină la fiecare cotitură la care au ortit nefericiţi automobilişti, la fiecare nuc de ale cărui crengi s-au atârnat final nenorociţi fără speranţă, la fiecare bucată de asfalt mânjită de sânge încă neînchegat. Dovadă şi faptul că în unele locuri din ţară încă se mai dansează cu mortul trecut ţeapăn în braţe peste pragul casei în care a vieţuit, dovadă cortegiile pedestre, însoţitoare de camioane locţiitoare de căruţe şi care mortuare, ritualuri ilar – dar general acceptat - mutate în epoca betonului românesc.
Toată lumea se va mai înghesui aici o vreme să vadă morţii trecând pe stradă…

Live gaps in my time line - Gauri negre in propria-mi biografie

Am zile in care ma simt incapabila sa fac ceva. Adica, ORICE. Stau si ma uit din scaunul meu pompos si directorial din fata biroului la seriale vazute pe calculator deja cel putin odata. Pur si simplu par sa plutesc intr-o mare gaura neagra a propriei mele biografii.


Cand m-am mutat, in sfarsit, din casa alor mei, m-a izbit teroarea independentei combinata cu cea a unui viitor total incert. Acum ma simt maritata si nici macar nu sunt. Am facturi de platit, am de gatit si de spalat. Si un caine. Cainele parea pur si simplu “de acolo”, completand imaginea independentei si a viitorului total incert. Totusi ma simt prinsa in plasa incapacitatii de a face ceva in sensul celor de mai sus - in fond toate isi vedeau singure de ele atat de bine inainte, atat de natural - , incat le las in plata lor, sa se resolve cum stiu ele – cum au stiut si pana acum. In restul timpului, ma concentrez asadar asupra statului in scaunul meu pompos si directorial si a simularii vietii si activitatii. Si, fireste, asupra pregatirilor pentru sfarsitul lumii, pentru acel eveniment major de tip cutremur/razboi/tsunami (ok, fara tsunami, n-avem d-astea pe aici). Sau, mai bine zis, asupra ceea ce va urma dupa el. Pentru ca altfel nu pot sa-mi explic de ce m-a cotropit nevoia acumularii de resurse.

Intr-una din zilele trecute m-am dus la supermarket sa-mi cumpar provizii. PROVIZII. Conserve, faina, ulei. Nu gatesc mare lucru, n-am nevoie de ele. Isi vor dovedi insa, de buna seama, utilitatea, dupa ce va fi trecut cutremurul/razboiul/tsunamiul peste noi (de fapt, nu m-am gandit niciodata ce-as putea face intr-o prima faza cu faina, dat fiind faptul ca e putin probabil sa ma apuc de copt paine). In fine. Intre timp – adica ieri, alaltaieri – m-am pus pe mancat conservele cumparate, lucru cu totul indreptatit dealtfel, dat fiind faptul ca aveam mult de lucru si nu simteam absolut nici o motivatie viabila sa ma duc iar la supermarket sa-mi iau mancare proaspata.

Ei, acum cainele vrea la plimbare si pur si simplu nu stiu ce sa fac cu el.

Despre cititul in palme moarte sau "Cum sa furi ideile propriei tale mame"

Vorbeam cu mama de una-alta la cateva zile dupa moartea matusii mele, si pentru ca eu fusesem cea care statuse cu ea cand a murit, mama a simtit nevoia sa-mi povesteasca cum se intrebase ea dintotdeauna daca oare s-o fi gandit cineva pana acuma sa se uite in palma unui mort ca sa vada daca linia vietii se opreste in dreptul varstei la care acesta a dat ortu’. Fireste ca am ridicat din umeri, in fond, simplul gand de-a ma fi atins de mana moarta a matusii mele ma infiora, ca sa nu mai vorbesc de varianta avansata de a-i verifica linia vietii.

Ma rog…Ideea e ca daca imi va veni vreodata cheful sa scriu chestia/treaba/lucrul pe care cei din jurul meu au presupus dintotdeauna ca il/o voi scrie (ceea ce, avand in vedere ocupatia mea actuala, a inceput probabil din momentul in care mi-am scris prima propozitie coerenta), cred ca asta ar fi primul paragraf, lucru destul de penibil, avand in vedere ca nici macar nu e paragraful meu.

Ei bine, sa zicem ca asta e prima pagina din chestia/lucrul/treaba de scris si sa incercam sa gasim o punte dinspre ea catre starea de care tot incerc sa scap de fapt: senzatia asta idioata de nu-fac-nimic.