if it ain't metal, it ain't music

Echipata cu tricoul cu sloganul de mai sus intins pe toata burta ("tricoul de concert", a se citi) am imprumutat bratara neagra de la sor-mea pentru B'estivalul de ziua 3, si m-am infiintat sa o vad pe grandma Alice Cooper. Concertul in sine a fost - fara nici o jena recunosc - eliberator de toate frustrarile cumulate pe parcursul ultimelor luni, singurul inconvenient constatat la fata locului fiind ca imi prinsesem parul in coada si nu am putut headbangani in voie, asa cum faceau doua tanti de langa noi, la vreo 50 de ani, cu alura de secretare la decanat, camasute fara maneci tip "puf de piersica", imbracand manute grasute strapungand stratosfera in ritm de rock. Aparitia a avut trei momente evidente de glorie - primul, cand a aparut Marilyn Manson pe scena sa cante impreuna cu A.C. (partea misto fiind ca generatiile mai "avansate" din public nu intelegeau cine e lunganul care se baga in seama, dupa care prin public a inceput sa mearga vestea ca probabil Manson terminase de facut vocalize si se plictisea in backstage, asa ca a venit sa se dea pe scena cu Alice Cooper, ceea ce a declansat o veselie generala, cu totul explicabila mai ales daca mergi pe mana cancanistilor care propovaduiesc teoria impacarii seculare dintre cei doi. Al doilea moment misto a fost, cel putin in ceea ce ma priveste pe mine, momentul Poison, primul bis (deja ma ingrijorasem si ma gandeam sa incerc sa provoc o busculada astfel incat Alice Cooper sa se simta obligat sa cante melodia). Isterie de public, isterie de irn, uimita ca stie absolut fiecare silaba si, mai ales, ca poate sa o si urle din toti bojocii. Pe aceasta cale, irn isi cere scuze celor 10 persoane din proxima ei vecinatate carora probabil le-a creat pe veci dizabilitati acustice. Momentul 3, Alice Cooper se urca pe baterie, fluturand final steagul romanesc. Penibilos, tearjerker clasic si fumat, dar am trait sa o vedem si pe asta :)