Vorbeam cu mama de una-alta la cateva zile dupa moartea matusii mele, si pentru ca eu fusesem cea care statuse cu ea cand a murit, mama a simtit nevoia sa-mi povesteasca cum se intrebase ea dintotdeauna daca oare s-o fi gandit cineva pana acuma sa se uite in palma unui mort ca sa vada daca linia vietii se opreste in dreptul varstei la care acesta a dat ortu’. Fireste ca am ridicat din umeri, in fond, simplul gand de-a ma fi atins de mana moarta a matusii mele ma infiora, ca sa nu mai vorbesc de varianta avansata de a-i verifica linia vietii. Ma rog…Ideea e ca daca imi va veni vreodata cheful sa scriu chestia/treaba/lucrul pe care cei din jurul meu au presupus dintotdeauna ca il/o voi scrie (ceea ce, avand in vedere ocupatia mea actuala, a inceput probabil din momentul in care mi-am scris prima propozitie coerenta), cred ca asta ar fi primul paragraf, lucru destul de penibil, avand in vedere ca nici macar nu e paragraful meu.
Ei bine, sa zicem ca asta e prima pagina din chestia/lucrul/treaba de scris si sa incercam sa gasim o punte dinspre ea catre starea de care tot incerc sa scap de fapt: senzatia asta idioata de nu-fac-nimic.
No comments:
Post a Comment