o zi buna

Iertata-mi fie indrazneala, dar pentru mine duminicile au avut mai mereu un iz de stricat, amenintator, finalizant, de Spielverderber-party pooper in crescendo-ul placerii care incepe de marti si se incheie undeva sambata, tarziu in noapte. Sfarsitul asta de saptamana a fost ciudat in sensul ca nu a fost salvat decat de ziua de duminica.
Vineri seara am fugit la B., zicand ca o sa-mi clatesc putin creierii de claxoane si bormasini din vecini, ca sa gasesc (si) acolo sunet de muncitori pe schele - acolo unde un vecin a hotarat ca nu are curte prea mare, asa ca isi tranteste o magaoaie fix pe linia gardului cu terenul nostru, ca sa aiba si el vedere cand isi bea dimineata ness-ul in maieu, pe balcon. Vorba tatei: nici sa umblu in putza goala nu mai pot. Eu i-am recomandat sa o faca in continuare, ce motiv mai bun ar avea vecinii sa-si regandeasca ferestrele? "Si ce ne facem daca le place?", a raspuns.
Sambata a plouat si a fost frig si, pe scurt, neatractiv de stat pe terasa. Ma rog, cu exceptia jumatatii de ora in care am pus pariuri care din muncitorii de pe acoperisul magaoaiei va cadea primul. Eu l-am ales pe ala care se balanganea pe tigle cu hamul de siguranta inutil in mana libera (in cealalta tinea drujba). Am pierdut.
Duminica, in schimb, ma trezeste c. la 9, ca "scoala-te si hai sa o taiem inapoi ca nu mai iesim de aici". Viscolea ca-n Siberia, golfulica cu cauciucuri de vara, iesirea din curte si de pe drumeag, incerta. Ok, stat totusi vreo ora sa ne bucuram si noi ochii, cerul negru, negru, negru, vedeai altfel fulgii prin contrast formandu-se direct din nori. Eu, fireste, fara aparat foto, dar cu telefon, ale carei veleitati foto nu le-am probat pana acum (btw, ce naiba iti trebuie camera la telefon, e o intrebare mai veche, bygones). Drept pentru care, pozele au o tenta de Tolstoi (ajuta si mesteacanul, imo):





Apoi am incuiat cabana si am plecat. Spre bucuria lui c., a intrat si esp-ul, drumeagul era un derdelus, dar l-am dovedit. In sosea, insa, nici urma de dezastru, am ajuns in 2 ore jumate intr-un Bucuresti cu 12 grade mai senin. Descarcat caine, plecat in misiune de recuperat una bucata lada banane cu carti pentru institut din vana spate a unui autocar dinspre München, trimisa de prietenul S. Cand mi-a zis ca-i o lada de banane, am crezut ca face misto. Well, nu :)



Si se disimula perfect in marea de papornite avansate de folosinta universala, stii tu, alea din rafie cadrilata. Mi s-a parut ca particip la un trafic de materiale interzise, cine a mai vazut sa astepti o ora in frig un autobuz care sa iti aduca niste carti uzate? Ma rog, am asteptat din mers. Ne-am pornit pe stradutele din spatele Lipscanilor si ne-am luat la intrecere numarand micile Geschäfturi scoase din uz de spectaculoasa claustrare a zonei menita sa se transforme de una singura in sector pietonal, chiar daca acum, nici macar pietonii nu prea mai pot face pasi pe acolo. Tipi multi si dubiosi in ganguri, intrebandu-se ceva pe c., in timp ce ne balansam pe pasarelele de lemn. Cabluri noi dezgropate la unison cu tevi de canalizare ale caror circumferinta era triplata de depuneri de tot soiul, suprapuse pe finaluri de pivnite boltite. Tiganusi alergand si zbierand confirmatori de clisee. Inapoi, in frig, la asteptarea lazii de banane. Frumos, pe bune.

Apoi o seara cu carti si trei feluri de vin, unde s-a dovedit ca stapanul si cu mine ne iubim mult, intrucat am luat amandoi o bataie monumentala, dar extrem de satisfacatoare. Cate chestii se pot face intr-o zi, habar n-aveam, asa m-am prins in jocul asta idiot. Si cat de satisfacatoare poate fi o zi de duminica.

Ce-i drept, a semanat suspect de mult cu o alta zi a saptamanii, poate de vineri...