pornografia mortii la romani

Se vorbeşte în Occident de mai bine de 50 de ani de o tabuizare a morţii, de o delegare a ei către foruri specializate. Moartea e murdară, de moarte ne e frică, atunci nu ne atingem de morţi, încercăm să nu o auzim sau să o vedem în jurul nostru. Comodizarea morţii… E mai simplu, mai igienic, mai automat, mai… modern să mori în spital, nu mai e „deranj”, nu mai trebuie să urci coşciugul pe masa de sufragerie, alături de colivă şi de alte bunătăţuri festiv-funerare. În România cultura morţii tangibile nu pare să fie însă dată prea curând la o parte, cu toate legile, regulile şi reglementările stabilite de comiţiile şi comitetele UE(-litiste). Dovadă şi participarea întru sfânta audienţă veşnică a mass-mediei, care pentru un bănuţ în plus de pus pe pleoape se împinge şi aplaudă fiecare înmormântare, se închină la fiecare cotitură la care au ortit nefericiţi automobilişti, la fiecare nuc de ale cărui crengi s-au atârnat final nenorociţi fără speranţă, la fiecare bucată de asfalt mânjită de sânge încă neînchegat. Dovadă şi faptul că în unele locuri din ţară încă se mai dansează cu mortul trecut ţeapăn în braţe peste pragul casei în care a vieţuit, dovadă cortegiile pedestre, însoţitoare de camioane locţiitoare de căruţe şi care mortuare, ritualuri ilar – dar general acceptat - mutate în epoca betonului românesc.
Toată lumea se va mai înghesui aici o vreme să vadă morţii trecând pe stradă…